Tehnologie 3D
Computer tomograf Kavo OP 3D
De ce este o premieră? Întrucât, cea mai nouă generație de computer tomograf 3D al firmei germane KaVo, este acum în Baia Mare. Și nu oriunde ci la X Vision, oferindu-vă o siguranță incredibilă, ce nu a fost posibilă până acum.
Cone Beam Computer Tomograful este fără îndoială la ora actuală cel mai valoros aparat de diagnostic disponibil în stomatologie. Chiar dacă în ultimii ani, inovația în stomatologie a atins cote maxime, prin apariția laserului sau a scanerului intraoral, acestea sunt totuși instrumente clinice de tratament, și nu de diagnostic. Dar pentru un tratament de succes avem nevoie de un diagnostic corect. De aceea computer tomograful 3D este azi indispensabil în implantologie, oferind medicului posibilitatea de a aprecia volumul osului, zona cea mai potrivită pentru inserarea implantelor, distanța față de sinusuri, sau canalul mandibular, precum inclusiv direcția pe care trebuie să o aibă implantul pentru a obține o stabilitate dentară excelentă.
Datorită brațului cefalometric pe care îl deține aparatul Kavo Op 3D din centrul X Vision medicii ortodonți pot evalua radiografiile de profil, astfel încât tratamentul ortodontic sau cel de chirurgie ortognată să dispună de toate detaliile de diagnostic.

Radiație redusă cu sistemul Low Dose Technology™
Sistemul inovativ de control a dozei de radiație Low Dose Technology permite optimizarea calității imaginilor tridimensionale utilizând o doză scăzută de radiație X. Pentru cazurile sensibile la expunerile la radiație X, referindu-ne în special la copii dar și la pacienții care din diverse motive clinice necesită expuneri repetate la radiație X, această inovație prezentă la X Vision, asigură minimum de doză pentru pacient.
De asemenea personalul X Vision este instruit să aplice principiul ALARA- As Low As Resonably Achievable. Acest principiu are în vedere că investigația realizată cu un CT, să se realizeze astfel încât să se obțină imagini radiologice de foarte bună calitate, utile medicului în diagnostic, utilizându-se cea mai mică doză de iradiere posibilă.
Concret, în cazul CT-ului Kavo Op 3D Pro, o investigație tridimensională deosebit de valoroasă în endodonție presupune o cantitate de 5 ori mai mică de radiație decât în cazul unei radiografii panoramice digitale iar o investigație 3D pentru toată dentiția, utilizând sistemul LDT (Low Dose Technology) este echivalentă cu o radiografie panoramică din punct de vedere al cantității de radiație primite de pacient.
Incredibil, nu-i așa ?

Tehnologie MAR
Imagini mai clare cu tehnologia MAR (metal artefact reduction). Această tehnologie disponibilă ne oferă imagini mai clare în special la dinții tratați endodontic reducând radiația secundară datorată materialului radioopac. De asemenea este foarte utilă în cazul pacienților cu lucrări protetice din metal, iar personalul X Vision este instruit să folosească această funcție atunci când situația clinică o impune.

Tomograful 3D dispune de patru rezoluții în funcție de cerințele medicului. Sunt disponibile rezoluțiile: HIGH, STANDARD și LOW DOSE.
Atunci când indicația investigației cu CT 3D este în scopul tratamentului endodontic, pentru o precizie excepțională este disponibilă și rezoluția “ENDO”

Scanerul de plăcuțe fosforice
KaVo Scan eXam – cu sistem de dezinfecție UV
Scanerul de plăcuțe fosforice este acel aparat care transformă informația imprimată de razele X, într-o imagine digitală.
Sistemul Scan eXam™ a introdus un proces automat și ingenios de dezinfecție internă cu raze UV, astfel fiind inactivate bacteriile și virușii. Nu este nevoie să dezasamblăm și să dezinfectăm aparatul, pentru că plăcuțele vor fi dezinfectate în timp ce sunt citite.
Radiațiile UV sunt cunoscute că elimină 99.9% din bacterii și viruși, fiind active pe:
HIV
Hepatita A/B/C
Herpes
TBC
Suplimentar plăcuțele fosforice sunt protejate de folii speciale, care sunt de unică folosință.
Aparatură de ultimă generație, adaptată atât nevoilor pacienților cât și ale personalului medical. Aparatele sunt adaptate atât pentru copii cât și pentru adulți, radiațiile produse de acestea sunt minime, timpul de expunere al unei radiografii retroalveolare este de 0.12 secunde, al celei panoramice (OPG) de 14.3 secunde, al unei tomografii parțiale – 14.3 secunde.
Pentru fiecare manoperă de imagistică medicală pacientul trebuie să fie echipat cu echipament de protecție (șorț) din plumb care este verificat de autoritățile în domeniu o dată la 2 ani.
Autorizația de funcționare a unui centru de imagistică dentară este reglementat de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, primește o Autorizație de Funcționare de la Direcția de Sănătate Publică Igiena Radiațiilor, și abia pe urmă primește o Autorizație de Funcționare de la CNCAN. Verificarea dozelor emise de aparate se măsoară la 3 luni, iar verificarea aparatelor se face la 6 luni. Personalul angajat este în permanentă monitorizare a dozelor de radiații pe care le încasează, iar acestea sunt centralizate și analizate de un medic specialist pentru munca în mediul cu radiații, și raportate la CNCAN. Toate aceste reglementări au un singur scop: siguranța pacientului și a personalului medical.
